De ce am început din nou să le cer voie părinților să ies în oraș...

Sursa foto: Click!

E joi. Primesc invitație la film pentru...marțea următoare: "Alien Convenant". Îmi plac filmele SF, așa că intru într-o panică totală! Trebuie să rezolv cumva, dar cum? Nu am decât 4 zile la dispoziție! Și credeți-mă, sunt puține. Iată de ce: trebuie să pun în aplicare operațiunea "ieșirea"! Da, e o întreagă operațiune, pentru că, atunci când ai un copil și te încăpățânezi să nu îți iei niciun fel de ajutor și vrei să le faci pe toate, asta se întâmplă. Ce presupune? Un întreg plan, atent elaborat și foarte minuțios. Mai întâi, trebuie sa mă asigur că nimeni din familie nu are vreun alt plan. După zeci de telefoane, ziua e stabilită. Apoi trecem la punctul doi: găsit loc de plasat temporar copilul. Din nou telefoane: "mama...ai cumva program pentru marți?" Tăcere. "Mamiiiii, vrem să mergem și noi la film! Durează numai două ore! Pot să o aduc pe Renata la tine?" Dacă și acest aspect a fost bifat, urmează programul propriu-zis: cine ia copilul de la grădiniță, apoi cum ne întâlnim (eu cu soțul meu), un calcul exact al traseului, socotit la minut! Alte aspecte de luat în calcul - să luăm la noi jucării, sa nu se plictisească copilul, schimburi - just in case - șervețele umede... ceva dulce, ceva sărat...uf, la naiba, până la urmă ajung să iau jumătate de casă! Pentru fucking DOUĂ ore!!!

Și... vine și "ziua cea mare"! Respect tot planul întocmai! Făcusem bagajele de cu seara, ca să nu uit ceva, pregătesc psihic copilul - mami și tati merg la dentist (trebuie să fie un loc în care nu ne-ar urma nici în ruptul capului, în caz contrar nu ar înțelege de ce nu merge și ea la film - că doar am dus-o de atâtea ori!) - iar dentistul (știu eu 😉) o sperie atât de tare încât nu risc nicio secundă să prezinte vreun interes pentru ea - tu o să stai cu Yaya! Yeeey!  Buun...

O iau de la grădiniță, conduc precum un adevărat Schumacher să-mi iau partenerul de film, apoi slalom de la un capăt la celălalt al Bucureștiului (pentru că da, nu-i așa, eu și mama locuim la o distanță de zece kilometri una față de cealaltă - ca să fie cât mai "ușor"), ajungem, lăsăm copilul, fugim repede la mașină, apoi iar trafic. Într-un final, suntem la destinație. Fără să fi întârziat, dar cu siguranță mai slabi cu 2 kilograme, deja istoviți și dornici să mergem la ...culcare. 

Una peste alta, filmul a fost super, intrerupt DOAR de două ori de Renata, care mă întreba ce ștrumfișori (stiți ștrumfișorii de la Mega, nu? A propos! Aveți dubluri?😂) îi lipsesc din colecție și mă dojenea că nu se afla și aia  în mormanul de jucării aduse sau cumpărate de maică-mea special pentru ocazia respectivă. Ziua s-a încheiat numai după ce atât eu cât și Răzvan ne-am lăsat inspectați toți dinții, ca să vadă dacă nu cumva a ratat domnul doctor vreo carie!

Și acesta este numai unul din exemple. De fapt, ideea e că, din momentul în care devii părinte, începi să-ți reamintești de adolescență, când îți rugai părinții să te lase și pe tine să ieși în oraș. Dacă acceptau, erai fericit, dar știai că figura nu se poate repeta prea des. Diferența e că, acum, ai mult mai multe de luat în calcul înainte să-ți dorești să faci așa ceva!